În perioada 14-16 august, Vasluiul s-a îmbrăcat în sărbătoare, celebrându-și festivitățile medievale alături de membrii Asociației Tinerilor Ortodocși Vaslui, în cadrul Zilelor Culturale ale Vasluiului 2017. Activitățile s-au desfășurat într-un cadru plin de istorie cum este cel al Curților Domnești de la Vaslui. Luni, 14 august, tinerii asociației au pregătit ateliere care să reînvie spiritul vremurilor de mult apuse, cum ar fi arta scrierii miniaturale, în care s-au întrecut în măiestria mânuirii condeiului încercând să redea literele vechi românești și nu numai sau cusături pe etamină, menite să reamintească de frumusețea modelelor populare. Sărbătorile au continuat și miercuri, 16 august, în onoarea Sfinților Martiri Brâncoveni și a sacrificiului lor născut din dragostea de religia strămoșească și de patrie. Dimineață s-a săvârșit Sfânta Liturghie la Paraclisul Bisericii „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, aparținând complexului Curților Domnești, în cadrul căreia membrii coralei Alfa, a asociației, condusă de pr. dirijor Marian Tanasă, au dat răspunsurile la strană. După slujbă, tinerii atoveni au avut ocazia să viziteze biserica istorică, proaspăt restaurată, de o frumusețe desăvârșită, completată de o bogată încărcătură istorică și culturală.
Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, cunoscută și ca Biserica Domnească din Vaslui, este o biserică ortodoxă ctitorită de domnitorul Ștefan cel Mare în anul 1490, pictată mai apoi în vremea domnitorului Petru Rareș. Pisania bisericii s-a păstrat pe zidul vestic al edificiului, într-un chenar, având o inscripție în limba slavonă care relatează că acest lăcaș de cult a fost construit în mai puțin de cinci luni (27 aprilie – 20 septembrie 1490). În timpul lui Ștefan cel Mare, Curtea Domnească de la Vaslui a avut o importanță crucială, ea fiind situată în centrul țării și servind ca adăpost familiei domnitorului în vremurile tulburi, în care plutea amenințarea războiului. După moartea domnitorului, această Curte Domnească a căzut în paragină și abia mulți ani mai tarziu, în vremurile noastre, prin inițiativa părintelui paroh, Constantin Mogoș, o parte a acelui spațiu a fost restaurată, amintindu-i astfel Vasluiului de gloria sa medievală.
În continuare, tinerii din ATOV au participat la un traning de comunicare, coordonat de Raj Bostan de la ATOR-IAȘI, unde au fost ajutați să se deschidă, să capete curaj să pășească în față și să ia cuvântul, dar și să învețe cât este de important să ne ascultăm și să ne tolerăm reciproc, că nu întotdeauna sarcina de lucru în sine este cea principală, ci mai presus se află buna relaționare dintre membrii grupului și că fiecare are dreptate din punctul său personal de vedere, ceea ce duce la necesitatea empatizării cu cel de lângă noi.

CategoryFără categorie
Urmareste-ne: