Cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la sfinţirea capelei Penitenciarului Vaslui, joi, 5 octombrie, a fost derulat proiectul Mărturisire şi slujire întru libertate. A fost oficiată slujba Sfintei Liturghii de un sobor de preoţi condus de pr. protopop Adrian Chirvasă, care a ţinut la final un cuvânt de învăţătură despre semnificaţia sfinţirii unui locaş de cult, în general, dar şi despre misiunea preotului de penitenciar. Răspunsurile la strană au fost date de Corala “Alfa” a Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi din Vaslui, dirijată de pr. Marian Tănasă.
Dupa oficierea Sfintei Liturghii, la Clubul Cadrelor din unitate a fost vizionat un film documentar despre întronizarea Preafericitului Părinte Justinian Marina ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Invitatul special al manifestării a fost prof. dr. Nicolae Ionescu, inspector şcolar la discplina istorie din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui, care a susţinut prelegerea cu tema „Anul omagial al cinstirii sfinţilor din închisorile comuniste“. Corala “Alfa” a interpretat, în încheierea programului, un colaj de cântece religioase şi patriotice.
La toate activităţile au participat cadre din conducerea unităţii, ofiţeri şi agenţi lucrători în penitenciar, dar şi aproximativ 100 de persoane private de libertate. (Preot de penitenciar Mircea Istrătucă)

CategoryFără categorie
Urmareste-ne: